Pescuitul dauneaza grav…

Sambata dimineata m-am strecurat usor din asternut, mi-am facut pachetul si am coborit pe tacute in garaj.
Am legat barca la cirlig si am inceput sa dau cu spatele.
Abia cind am iesit cu totul din garaj am realizat ca ploua cu galeata si vintul batea cu 100 km/h.
Am deschis radioul si am aflat ca vremea avea sa fie la fel toata ziua.
Am tras inapoi in garaj si, tiptil, m-am dus inapoi in dormitor.
M-am strecurat la loc langa nevasta-mea si i-am soptit:
– E o vreme groaznica afara.
Pe jumatate inca adormita, ea a raspuns:
– Iti poti imagina ca prostul de barbatu-meu s-a dus la pescuit pe asa o vreme?…

Nevasta padurarului

Un vanator, urmarind un mistret ranit, s-a afundat in padure si fara sa-si de-a seama l-a prins noaptea si s-a ratacit.
Intr-un tarziu vede undeva o lumina si tot mergand catre ia ajunge la un canton silvic.
Ba te la usa si apare padurarul.
– Te-ai ratacit spune omul si il pofteste in casa. Este tarziu, ramai aici pana dimineata cand iti arat drumul.
Pana atunci stai la masa cu noi, dar avem numai mamaliga cu branza.
– Padurarule, pot sa mai iau un pic de mamaliga? Uite, mi-a ramas un pic de branza…
Nu trece mult si intreaba din nou:
– Padurarule, pot sa mai iau un pic de branza? Uite ca mi-a mai ramas mamaliga…
Dupa ce acestea se repeta de mai multe ori, adorm toti in singura camera unde era cald, padurarul cu nevasta in pat si vanatorul pe o saltea pe
jos.
Dupa miezul noptii vuietul vantului este acoperit de urletul unei haite de lupi.
Padurarul sare din pat ca ars se imbraca pe intuneric rasturnand cateva scaune si cat ai clipi dispare in noapte.
In urma lui a ramas liniste.
Dupa un timp vanatorul intreaba in intuneric:
– Oare sta mult?
– Sta mult, ii raspunde femeia in soapta.
– Oare nu ma prinde ? intreaba din nou vanatorul.
– Nu te prinde mai omule, ca pana iese el in calea lupilor la capatul paraului, poate sa treaca toata noaptea.
– Zici ca nu ma prinde…
– Nu te prinde fii sigur. Hai, curaj!
– Atunci, spune vanatorul, ma duc sa mai iau un pic de mamaliga cu branza…

Braconierul prins

Mergea un braconier pe malul lacului, târând pe umeri două știuci imense.
Când acolo, în fața sa apar inspectorii de la garda de mediu?
– Ahaaa… te-am prins la locul faptei, braconier nenorocit – spune un inspector
– Oameni buni n-o să mă credeți, eu știu acești pești încă din copilărie.
– ?!?
– Demult, în urma unei inundații, am găsit doi peștișori, care abia se mai zbăteau.
Mi s-a făcut milă, i-am luat acasă, i-am pus într-un borcan și îi hrăneam în fiecare zi, apoi au mai crescut și nu mai încăpeau în borcan și i-am mutat într-o găleată, dar cu timpul au crescut și i-am mutat în cadă, însă peste un timp și asta a devenit prea mică pentru ei, așa că, le-am dat drumul în acest lac și în fiecare zi, vin pe malul lacului, șuier, ei ies la suprafață, îi hrănesc, după care le dau drumul înapoi în apă. Și iată așa deja de câțiva ani. Nu mă credeți… Pot să vă demonstrez.
Inspectorii un pic uluiți, dar și emoționați de poveste:
– Ei bine, hai demonstrează-ne.
Se apropie omul de apă, dă drumul la pești, își aprinde o țigară și stă..
– Hai, șuieră omule – spune unul din inspectori.
– Pentru ce?
– Pentru a hrăni știucile.
– Care știuci ?!?

Cei mai bun caine de vanatoare

Trei vânători îşi laudă câinii.
Primul:
– Eram la vânătoare. Când să trag, mi-am dat seama că mi-am uitat tolba cu cartuşe acasă. I-am dat câinelui meu să miroasă ţeava puştii şi în jumătate de oră mi-a venit cu tolba cu cartuşe…
Al doilea:
– Eu tot aşa, eram la vânătoare de raţe. Când să scot puşca, mi-am dat seama că am uitat patul puştii acasă. I-am dat câinelui să miroasă trăgaciul şi apoi a venit cu patul puştii…
Al treilea:
– Eu de întâmplările de la vânătoare cu câinele meu nici nu vă mai povestesc. Dar să vedeţi, eram odată la plajă cu nevastă-mea şi când să ne întindem la soare, ne dăm seama că nevastă-mea şi-a uitat slipul acasă. Îl pun pe câine să o miroasă între picioare. El fuge acasă şi… vine trăgând vecinul de p@l@!

La vanatoare

Un vânător merge cu câinele lui la vânătoare.
Împuşcă el o raţă care cade în lac:
– Ei bine…se gândeşte vânătorul nostru…de aia am câinele cu mine!
Şi îşi trimite câinele să aducă raţa.
Câinele pleacă dar (ce chestie!) nu înoată ci merge pe apă lacului ca Iisus.
Vânătorul nu îşi crede ochilor. Împuşcă şi următoarea raţă şi faza se repetă.
Un lucru este clar: câinele poate să meargă pe apă!
A doua zi vânătorul se hotărăşte să îşi ia un coleg cu el pentru a vedea şi ăsta minunea.
Şi pentru ca surpriza să fie mai mare nu îi spune acestuia nimic.
Toată ziua împuşcă vânătorii noştrii la raţe care cad în lac şi câinele le aduce ca de obicei fără a-şi uda blana.
Din partea celui de-al doilea vânător nu vine însă nici o remarcă.
Către seară prietenul este întrebat:
– Auzi ţie toată ziua nu ţi s-a părut nimic interesant la câinele meu?
– Ba da, răspunde prietenul, faptul că nu ştie să înoate…

La vanatoare de lei

Doi turiști se pregătesc de vânătoare:
– Ai pregătit pușca? Intreabă unul dintre ei.
– Da. Să fi atent că p-aici sunt o mulțime de lei.
– Eu merg la stânga, tu mergi în dreapta.
Zis și făcut. După un timp unul dintre ei întreabă:
– Tu vezi ceva?
– Incă nu.
Mai merg ei ce mai merg și unul dintre ei întreabă:
– Dar acum, se vede ceva?
– Parcă. Dar tu unde ești? Că te aud înfundat.
– Nu departe. In gura leului.