Ion in Africa

Ion se întoarce din Africa de Sud.
Gheorghe îl întreabă:
– No, Ioane, da’ cum ii cu apartheidul cela?
– D’apoi cum să fie, mai Gheorghe? Bunăoară, sa zicem ca meri pe drum și din fata vine un negru.
Negrul da sa treacă pe lângă tine si tu nu-l lași.
Negrul da sa treacă prin dreapta, te dai și tu în dreapta.
Da sa treacă prin stânga, te dai și tu în stânga.
Ş’apoi pe unde ar vrea el sa treacă, tu numa’ nu-l lași și nu-l lași, no.
După o vreme, negrul iți spune:
„No, domnu’ alb, rogu-te frumos, lasă-mă si pe mine sa merg în drumul meu. ”
Ş’atunci tu numa’ te uiți urât la el si-i spui: „No, meri în mumă-ta de bozgor!”.

Familia din Cluj

Erzsi era servitoare la o familie în Cluj.
În fiecare joi avea liber si se întorcea acasă seara foarte bine dispusă.
Într-o joi seara domnul la care lucra o întreabă:
– Erzsi, ce faci tu joia de vii aşa veselă acasă?
– O, domnu’, noi joi întâlneam cu Ildiko şi cu Feri şi Pişta şi mergem pe Feleac şi jucăm de-a ghicitul.
– Cum e jocul ăsta, Erzsi?
– Mergem la căpiţă, noi fetele punem capul în căpiţă şi băieţii vin pe la spate şi f@#e la noi, iar noi trebuie ghicit cine fost. Câteodată vine mai mulţi tineri şi noi nu putem ghici şi atunci râdem şi râdem, ei f@#e până ghicim cine fost.
– Măi Erzsi, e tare interesant jocul ăsta, aş veni şi eu!
– Veniţi domnu, că joia trecută fost şi doamna şi nu ghicit de şase ori!

Jurnalul unui prefect maghiar ajuns la olteni

Ziua 1: Cred ca azi fost zi liber la ei. Nu venit niciuna din angajat. Plimbat prin biroul meu lung si lat. Deschis fiset acte oficial dar plin de o beutur tulbure. Oare unde tinut la ei dosare?
Ziua 2: Nu fost ieri zi liber. Verificat in calendar, fost miercur. Poate nu lucreaza miercur la ei! Dar nici azi nu venit!?! Am vrut dau telefon, dar nu am gasit agenda…. Toate sertarele plin cu acel beutur tulbur…
Ziua 10: Azi fost un secretara care zis ceva care nu inteles la mine si plecat nervos! Oi, oi! Gustat o pahar din acel bautur tulbur gasit in seif… Putin acrisor…
Ziua 20: Aici nimeni nu vorbesc ungureste. Toti nervos ca nu pricepe la ei. Oare e politic corect sa invat eu romanesc? Hmm,… bauturul acela tulbur nu e chiar rea.
Ziua 30: Descoperit intamplare un caset cu muzica folcloric ti prinde bine sa invat romaneste. Azi putut spune unei director apa-canal-investitii europene:
„Dunare daca n-aveam / Jiul Dunare-l faceam la noi!”
Simpatica baiat. Am baut cu el, putin, din acel bautur tulbur… exceptional…
Ziua 100: La ce sa muncesti in fiecare zi? M-am dat lovit si am drojdit niste zaibar cu nea Stelica, subprefectul.
Ziua 200: Fatal, treaba merge bine, unsa. Fura toti in prefectura. Puseram un CD cu Maria Dragomiroiu si ne facuram muci. L-am trimis pe Stelica la Segarcea, dupa doua vedre de molan, sa nu ramanem pe uscat.
Ziua 300: Nenica, astia din UDMR chiar ma enerveaza. Ma sunara de la partid, sa ma intrebe cum stau cu nu-s-ce investitie. O sa-l sun pe Stelica, cand s-o-ntoarce cu cisterna de la Panciu.
Ziua 350: Mimisor, secretara zice ca ma tot cautara unii din UDMR. Am pus-o saale zica ca sunt intr-o sedinta. Sanchi, batuse Craiova acasa si ne facuram pulbere. Ce treaba au ungurii cu Doljul?
Juvete Attila

Intr-un orasel din Covasna

Pe o banca, intr-un orasel din Covasna, stateau un el si-o ea.
Un ardelean care trecea pe acolo ii intreaba:
– Nu va suparati, nu stiti sa-mi spuneti unde-i gara?
– Nem tudom romano, raspunde barbatul.
Dupa ce ardeleanul pleca, femeia i se adreseaza barbatului:
– Mai Pista, de ce ai fost neam prost si nu i-ai spus unde-i gara?
– Tot se lauda ca de 2000 de ani sunt aici si nu stiu unde e gara?

Lectie de gramatica la Targu Mures

Profesoara le explica elevilor despre gradele de comparatie ale adjectivelor.
Dupa ce termina, vrea sa vada ce au inteles copiii si le cere sa dea exemple:
– Ionel, spune profesoara, da un exemplu de adjectiv la cele trei grade de comparatie.
Se ridica Ionel si spune: frumos, mai frumos, cel mai frumos.
– Bravo Ionel, spune profesoara, ai inteles perfect. Ai nota 10! Ia sa
vedem acum daca Anisoara a inteles cum e cu gradele de comparatie.
Se ridica Anisoara si spune: inalt, mai inalt, cel mai inalt.
– Bravo Anisoara, ai si tu un 10. Ia s-o vedem acum si pe Ildiko.
Se ridica Ildiko si incepe: adanc, mai adanc, ioi!

Gyuri muncitor la o uzina din Ardeal

Gyuri lucra la o uzină din Ardeal, era absolvent de profesională, sculer matriţer şi prelucrător prin aşchiere.
Într-o zi îl cheamă directorul şi-i zice:
– Băi, Gyuri, trebuie să te dăm afară.
– Ioi, da de ce dat la mine afare?
– Băi, cum să-ţi explic, acum cu aderarea asta la normele UE nu mai merge ca altădată, managementul, IQ, nivelul profesional, standardele au crescut, pricepi? – Io nu inţelege.
– Bă, n-ai liceu, asta e!
– Face Gyuri liceul, no problem asta.
Merge Gyuri, dă la seral, termină liceul.
După un timp iar îl cheamă directorul, aceeaşi problemă, n-ai facultate.
Face Gyuri şi facultatea (la distanță).
Iar îl cheamă directorul.
– Akuma ce motiv mai este, ai fekut la Gyuri şi liceu şi facultate!
– Băi, uite care-i treaba, eşti ungur mă şi io nu suport ungurii la mine-n uzină, asta e !
– Asta no problem este, facem Gyuri român şi trecem la ortodoxie.
Bun, îl năşeşte directorul, îl botează Gheorghe.
După un timp, iar îl cheamă. Gyuri răspunde:
– Ai fekut la mine liceul, facultatea, ai fekut şi român, akuma ce mai este?
– Băi Gheo, uite cum stă treaba: au fost nişte comisari UE în inspecţie prin judeţ şi prefectul mi-a atras atenţia că dăm prea mulţi unguri afară, aşa că…. acum mai dau şi câte un român…

Dilema din Ardeal

Într-o clasă gimnazială din Harghita, românii şi ungurii se certau și se băteau într-una.
La un moment dat diriginta, super sătulă de toate chestiile astea, le spune:
– Aranjați băncile pe două rânduri. În stânga vor sta românii iar în dreapta ungurii.
La care se aude o voce din spate :
– Hauzi, mânca-ți-aș, da’ noi, noi ţiganii, noi unde stăm?!

Aniversare cu unguri si romani

La aniversarea a 20 de ani de căsătorie, un ungur cheamă la el o familie de prieteni români.
La începutul mesei, gazda ţine un toast, încercând să vorbească româneşte cât mai corect:
– Aş vre se molţomesc lui Dumnezeu pentru cei doizeci ani petrecoţi alături de soţia meu.
– Alături de soţia mea, îl corectă prietenul român.
– Alături de soţia te… noma de 4 ani..

Ungurii si geografia

Un ungur agata o prostituata in Gara de Nord si o duce la el acasa.
O dezbraca si vede ca era epilata peste tot.
– Unde e peru’? intreaba mirat ungurul.
– Hai sictir… la 50 de lei ora vrei sa te invat si geografie?!

La terasa in Cluj

Seara, in Cluj, Janoş şi Pişti ies de la carciumă, se aproprie un domn in fugă:
– Vă rog, spuneţi-mi unde e gara.
Janos:
– Noi nu ştie.
Domnul o ia la fuga pe strada, dezorientat.
Pişti:
– Măi Janoş, de ce nu spus la el unde gara ? Pierde omul trenul.
Janos:
– Ete na, spune că aici este de 2000 de ani şi nu ştie unde-i gara!?