Categories: Bancuri cu sefi

Aniversare cu bucluc

Acum două săptămâni a fost ziua mea de naştere.
Împlineam 44 de ani şi nu mă simţeam în apele mele în acea dimineaţă.
Am mers sa iau micul dejun ştiind că soţia mea va fi draguţă, ca de obicei, îmi va zice “La mulţi ani” şi va scoate la iveală vreun cadou.
Dar nu mi-a zis nici măcar bună dimineaţa, darămite La mulţi ani.
Mi-am zis că poate asta merit şi am sperat ca măcar copiii să-şi amintească, dar au venit la masă şi nu au scos nici un cuvânt.
Aşa că, atunci când am ajuns la birou şi secretara mea mi-a zis “Bună dimineaţa, şefule, la mulţi ani!” m-am simţit imediat puţin mai bine, ştiind că cineva şi-a amintit totuşi de ziua mea.
Am lucrat până după-amiaza, când secretara a bătut la uşa şi mi-a zis: “Ştii, este o vreme aşa frumoasă afară şi mai este şi ziua ta, hai să mergem să mâncam ceva. Doar noi doi.”
“Este cel mai bun lucru pe care l-am auzit pe ziua de azi, hai să mergem.”, i-am zis.
Aşa ca am plecat să mâncăm, dar nu am mers în unde obişnuim să mergem zilnic, ci am ales un local mai intim. Am băut două Martini şi am savurat un prânz fabulos.
Pe drumul de întoarcere, mi-a spus “Ştii, este o zi aşa… specială. N-ar fi păcat să ne întoarcem la birou?” Mi-a propus, în schimb, să bem o cafea la ea acasă, iar eu am acceptat.
După ce am urcat la ea, mi-a spus că se duce în dormitor şi m-a rugat să mă fac comod, iar eu am fost foarte încântat, evident.
După trei minute, a ieşit din dormitor cu un tort uriaş, dar uriaş, iar în spatele ei au apărut soţia, copiii mei şi o groază de alţi prieteni, toţi cântându-mi “La multi ani!”
Iar eu încremenisem acolo… pe canapea… gol-puşcă!

admin

Share
Published by
admin

Bancuri noi

Viața de profesor de mate

Un profesor de matematica, observand ca are probleme cu chiuveta din bucatarie, a fost nevoit…

6 ore ago

Cum sa iti alegi secretara

Şeful cheamă la interviu patru fete pentru postul de secretară. Acesta le pune o singură…

10 ore ago

Clatitele lui Grindeanu

Cică într-o dimineață Grindeanu s-a trezit cu o poftă grozavă de clătite. A pregătit omul…

14 ore ago

Ultimul model de robot

Se construieste ultimul model de robot care sa inlocuiasca barbatul. Este supus la teste. Nemtoaica…

19 ore ago

Cel mai dotat minibar

Un adevărat minibar i se înfăţişează ochilor: pahare de cristal, vin de cea mai bună…

23 de ore ago

Trenul din Rusia

Trei ruşi călătoreau în aceeaşi cuşetă dintr-un tren trans-siberian. Unul dintre ei citea un ziar,…

o zi ago