Categories: Adunate

Ceasul cu cuc

Acum 2 zile, am fost invitată la o petrecere numai cu femei şi i-am promis soţului că mă întorc, la 12 noaptea.
Orele treceau, noi ne simţeam bine, şampania curgea, aşa că doar pe la 3 dimineaţa m-am îndreptat spre casă, beată criţă.
Tocmai când am ajuns la uşă, ceasul cu cuc, din holul casei, a început să cânte de 3 ori.
Dându-mi seama că soţul meu o să se trezească şi o să-l audă, am mai făcut eu cu-cu de încă 9 ori.
Am fost tare mândră de ce idee genială am avut – chiar fiind beată pulbere – ca să evit un conflict familial.
A doua zi dimineaţă, soţul meu m-a întrebat la ce oră am venit şi când i-am spus că la 12, nu a părut foarte surprins.
Uufff, am scăpat! mi-am zis.
După puţin timp, însă, mi-a spus că trebuie să ne cumpărăm un nou ceas cu cuc.
L-am întrebat de ce.
— Păi, astă noapte, cucul a cântat de 3 ori, apoi a zis “f*tu-i”, a mai cântat de 4 ori, şi-a dres vocea, a mai cântat de 3 ori, s-a hlizit, a mai cântat de 2 ori, după care a râs un sfert de oră…

admin

Share
Published by
admin

Bancuri noi

Cum e relatia voastra?

- Dragule ce parere ai despre relatia noastra..?? - Numara stelele de pe cer si…

2 luni ago

Filmul a fost de vina

Seful politiei îl cheama pe agentul care avea sarcina sa urmareasca un infractor cunoscut, banuit…

2 luni ago

Politist sau gardian

Un politai se adreseaza unui gardian: -Auzi mai stii de ce ati fost inventati voi?…

2 luni ago

Lordul milos

Un lord se întoarce intempestiv acasă şi îşi surprinde nevasta în pat cu valetul. Hotărât,…

2 luni ago

Doi nebuni in desert

Doi nebuni se întâlnesc în deşert. Unul avea o căciulă de blană pe cap, iar…

2 luni ago

La ora de romana

Profesoara la ora de romana explica: - Alinuta, daca acum poti spune “sunt un copil”,…

2 luni ago